A trecut ceva timp de când nu am mai publicat poze pe blog, nu am mai fost aşa de vocali în mediul online. A trecut timpul fiindcă am fost foarte ocupaţi cu amenajarea Bisericii, cu şantierul.
Deşi multă lumea nu ne-a oferit nici o şansă reală de duce la bun sfârşit într-un timp favorabil amenajarea Bisericii, totuşi avem mărturia că Dumnezeu face minuni, mai ales când oameni îşi pun abilităţile lor în slujba Domnului.
Acuma o să facem o mică incursiune în timp prin câteva fotografii grăitoare:
Cam aşa arăta acum două luni locaşul nostru care a necesitat o reformă totală începând de la acoperiş, tavan, instalaţie electrică, până la modificarea căilor de acces conform standardelor de funcţionare din ES.
Aceste lucrări au fost binecuvântate de Dumnezeu, fiindcă astăzi la doar două luni avem o Biserică frumoasă, care mai necesită doar conectarea la curent şi rezolvarea problemei cu podeaua.
Mulţumim Lui Dumnezeu pentru toate.
Mulţumim tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş.
Dumnezeu să ne ajute tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu