sâmbătă, 7 septembrie 2019

Primul hram al mănăstirii ortodoxe române din Portugalia

Mănăstirea ortodoxă română Adormirea Maicii Domnului, din localitatea Aldeia de Santa Margarida, Portugalia și-a sărbătorit primul hram în data de 15 august 2019. 
Sărbătoarea hramului a debutat în seara zilei de 14 august a.c. când Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit la mănăstire Slujba Privegherii și Prohodul Maicii Domnului, împreună cu obștea mănăstirii. Părintele Protosinghel Porfirie Florea a ținut un cânt de folos despre importanța Maicii Domnului pentru mântuirea neamului omenesc.
A doua zi, în 15 august, de la ora 09:30, după primirea ierarhului a avut loc Slujba de sfințire a altarului de vară cu hramul Sfinților Ierarhi Damasus I, papă al Romei și Teotim al Tomisului, altar construit în incinta mănăstirii, după aceea a urmat Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din Portugalia și Spania. 
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a explicat că Maica Domnului este mama noastră a tuturor, este o icoană a smereniei. Nu cunoaștem alt om care să fi fost mai smerit decât Maica Domnului. Din momentul în care îngerul Gavriil i-a vestit că-L va lua în pântece pe Mântuitorul lumii, ea nu s-a îndoit de acest lucru. Ea doar a întrebat cum se va întâmpla deoarece ea nu știa de bărbat, dar lucrarea Sfintei Treimi s-a făcut și s-a împlinit astfel taina cea din veac ascunsă, taina mântuirii lumii. În imnul mariologic se precizează că toate neamurile o vor ferici pe Maica Domnului. De ce o fericesc? Pentru smerenia ei, pentru că L-a purtat în pântece pe Mântuitorul Hristos. Maica Domnului, deși privește din icoane înspre noi, ea mereu arată înspre Hristos, Cel care este Calea pe care noi trebuie să o urmăm.
La final Preasfințitul Timotei i-a dăruit Părintelui stareț Andrei Jilcu Gramata și Crucea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, iar Părintele Daniil, viețuitor al mănăstirii a fost hirotesit Singhel. De asemenea ctitorul mănăstirii, domnul Arsenie Marius Szeker împreună cu familia sa au primit Crucea Episcopală pentru mireni. La rândul său, Părintele Stareț Andrei a oferit Preasfinției Sale 2 icoane: una cu Sfântul Apostol Andrei și alta cu Sfântul Damasus I. De aemenea Preacuvioșia Sa a mulțumit Preasfințitului Timotei, ctitorului Arsenie  Marius Szeker, preoților veniți din Spania și Portugalia, credincioșilor prezenți și tuturor celor implicați în organizarea acestui hram. Se aduc mulțumiri pe această cale domnului și Vasile Ceaușescu dimpreună cu familia, care asigură mereu asistența foto-video cu ocazia marilor evenimente din Episcopie. 
Din partea autorităților române a fost prezent la acest hram domnul Ionuț Chivu, șeful secției consulare de la Lisabona. 
După terminarea slujbei toți cei prezenți au participat la agapa frățească pregătită de obștea mănăstirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu