Importanta Candelei in casa !

Candela Sfântului Ioan Sihastrul – prima mărturie istorică a folosirii candelelor în practica creştină

„Şi stareţul când vrea să se ducă undeva, ori în pustie, ori la Ierusalim şi să cerceteze Sfintele Locuri, îşi pregătea candela înaintea icoanei şi, privind icoana, grăia: Preacurată Stăpână, pentru că plec în călătorie îndepărtată în care multe zile am să zăbovesc, tu singură să ai grijă de candela ta şi nestinsă să o păzeşti, până ce mă voi întoarce. Căci eu ajutorul tău având, mă duc pe drumul la care m-am gândit. Acestea zicându-le, se ducea şi zăbovea uneori o lună, două şi chiar cinci, şase. Şi întorcându-se, afla întotdeauna candela plină şi arzând!”

Nu ne putem închipui astăzi cultul Sfintei Biserici şi viaţă creştină fără candela aprinsă în faţa icoanei. Lumina caldă revarsă har, linişte, binecuvântare şi mângâiere. Acolo unde este o candelă ce pâlpâie, simţim prezenţa lui Dumnezeu în sufletele oamenilor.

Dincolo de actul liturgic, a aprinde candela este o rugăciune. O rugăciune pe care o putem face în casele noastre şi care zilnic este făcută în bisericile şi mănăstirile lumii creştine ortodoxe. Doar dacă ne gândim la mulţimea candelelor ce ard în mănăstirile din Muntele Athos şi care nu sunt stinse niciodată, ne dăm seama că viaţa creştină şi intensitatea ei ţin de câte candele pâlpâie în întreaga Ortodoxie – cu cât mai multe, cu atât mai vie şi mai puternică este credinţa noastră.

Suntem siguri că obiceiul aprinderii candelelor a fost moştenit din practica cultică iudaică, însă candela în creştinism a primit un caracter aparte – acela de rugăciune personală, dar şi a întregii comunități euharistice. Când aprindem o candelă, nu o aprindem doar pentru sufletul şi binele personal. Ne rugăm pentru cei dragi ai noştri, pentru cei ce se află în încercări, pentru sufletele celor adormiţi, pentru pacea lumi…

Dacă ne gândim că în primul secol creştin adunările de rugăciune şi Euharistia erau săvârşite în timpul nopţii din pricina aprigelor persecuţii, cu siguranţă candelele erau folosite ca sursă de lumină.

Drumul de la practică la simbolism a fost îndelungat, candela aprinsă fiind o realitate în cultul liturgic. Prima mărturie a folosirii candelei ca element ce duce cu gândul la rugăciune şi viaţa duhovnicească o avem din secolul al IV-lea.

În Limonariul Sfântului Ioan Moschu, o scriere din mediul monahal palestinian, ni se vorbeşte despre Cuviosul Ioan Sihastrul. Era vieţuitor în pustiul Iordanului, la locul numit Schustra. De ce îl menţionează autorul în mod special pe acest bătrân simplu? Ca să vorbească despre candelă! „Şi avea stareţul în peştera sa chipul Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, având în braţe pe Cel mai înainte de veci Prunc. Şi stareţul când vrea să se ducă undeva, ori în pustie, ori la Ierusalim şi să cerceteze Sfintele Locuri, îşi pregătea candela înaintea icoanei şi, privind icoana, grăia: Preacurată Stăpână, pentru că plec în călătorie îndepărtată în care multe zile am să zăbovesc, tu singură să ai grijă de candela ta şi nestinsă să o păzeşti, până ce mă voi întoarce. Căci eu ajutorul tău având, mă duc pe drumul la care m-am gândit. Acestea zicându-le, se ducea şi zăbovea uneori o lună, două şi chiar cinci, şase. Şi întorcându-se, afla întotdeauna candela plină şi arzând!

De ce aprindem candele înaintea icoanelor?

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Una dintre practicile des întâlnite în Ortodoxie este aprinderea candelelor sau a lumânărilor înaintea icoanelor. Aceasta este săvârșită atât de preoți în biserică, cât și de monahi, monahii sau simpli credincioși în casele lor.

Mulți creștini se întreabă adeseori de ce trebuie să aprindem candele înaintea icoanelor. O astfel de întrebare i-a fost adresată și Sfântului Nicolae Velimirovici de unul dintre cei cu care coresponda prin scrisori. Răspunsul sfântului a fost concretizat în șapte motive principale, ușor de înțeles și de urmat, așezate cu înțelepciune la inima cititorului în Scrisoarea a XVIII-a, publicată în Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul I, Editura Sophia, 2002.

• În primul rând, sfântul ne amintește că a noastră credință este lumină, iar Lumina este Hristos. Deci, în centrul rugăciunii pe care noi o facem în fața icoanelor luminate de blânda flacără a candelei este Hristos.
• Pe de altă parte, candela aprinsă luminează chipul sfântului reprezentat în ea, pentru că sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
• În al treilea rând, lumina candelei ne amintește de faptele noastre cele întunecate, de gândurile noastre viclene și rele, vădindu-le și mustrându-ne pentru acestea. Totodată, ne dă râvnă pentru a împlini porunca lui Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
• Al patrulea motiv pe care Sfântul Nicoale Velimirovici îl amintește în scrisoarea sa este acela că, prin lumina candelei, noi aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care s-a jertfit pentru noi. Este un semn de recunoștință pentru toate binefacerile revărsate asupra vieții noastre.
• Mai departe, ni se aduce la cunoștință că fiii întunericului urăsc Lumina, iar noi aprindem candela tocmai pentru a îndepărta orice umbră de frică și gânduri care ne abat de la rugă.
• Prin cel de-al șaselea motiv, Sfântul Nicolae Velimirovici ne amintește de untdelemnul și fitilul care ard în candelă, arătând că viața noastră trebuie închinată lui Dumnezeu, arzând de dragoste pentru El și mistuind prin rugăciune și smerenie toate patimile.
• În ultimul rând, candela materialnică nu poate fi aprinsă fără mâna noastră. Așa și candela lăuntrică nu poate să se aprindă fără harul lui Dumnezeu și fără rugăciune și stăruință pentru iertarea păcatelor noastre.

sursa: www.doxologia.ro